16.04.2008
COMUNICAT DE PRESA
Mai sunt 3 zile pana la data de 19 aprilie, ziua in care va demara, la nivel national, campania de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice de la populatie.
La acest eveniment vor participa toate orasele din Romania, cu peste 20.000 locuitori, primariile de sector din municipiul Bucuresti, firmele de salubritate, organizatiile colective ECOTIC, RoRec, RECOLAMP si ENVIRON, Agentiile regionale si locale pentru Protectia Mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si cetatenii.
Ministrul Attila KORODI a declarat ca „ziua de sambata, 19 aprilie, a fost special aleasa pentru derularea acestei editii a campaniei „Marea Debarasare”. Stim cu totii ca inainte de Sarbatorile Pascale fiecare se straduieste sa dea un aspect cat mai proaspat si mai curat casei sale si acest lucru ne face sa credem ca vor fi multi cetateni care vor prefera sa scape de deseurile de aparate electice care ocupa inutil spatiu in locuinte”.
Mentionam ca, potrivit legii, toate primariile au avut termen luna iunie 2006 pentru stabilirea amplasamentelor necesare pentru organizarea punctelor de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice iar autoritatile locale au avut posibilitatea de a accesa fonduri de la AFM pentru infiintarea acestor puncte de colectare. Actiunea a continuat cu amenajarea acestor puncte de colectare a DEEE-urilor si cu dotarea lor cu containere care sa poata cuprinde volumul mare al deseurilor (frigidere, computere, televizoare, masini de spalat etc). Totodata, autoritatile locale sunt cele care trebuie sa asigure informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deseurilor din cadrul localitatilor. Cooperarea si comunicarea intre factorii responsabili reprezinta conditii de baza pentru reusita acestei actiuni. Mai mult decat atat: primariile, prin agentii de salubritate (sau companii private cu care au contract) trebuie sa asigure transportul de la gospodariile particulare pana la centrele de colectare, sa asigure neutralizarea, valorificarea si eliminarea finala a acestui tip de deseuri. De aici, producatorii de echipamente electrice si electronice trebuie sa preia aceste deseuri depozitate in punctele de colectare pana la firmele de tratare/reciclare.
Lista deseurilor care pot fi scoase de populatie in fata casei sau in fata blocului:
Categoria |
Exemple |
Aparate de uz casnic de mari dimensiuni: |
- frigidere,
- congelatoare,
- masini de spalat rufe,
- uscatoare de haine,
- masini de spalat vase,
- masini de gatit,
- sobe electrice,
- plite electrice,
- cuptoare cu microunde,
- aparate electrice de încalzit,
- radiatoare electrice,
- ventilatoare electrice,
- aparate de aer conditionat
|
Aparate de uz casnic de mici dimensiuni: |
- aspiratoare,
- aparate de curatat covoare,
- aparate de cusut, tricotat, tesut si alte prelucrari ale textilelor,
- fiare de calcat si alte aparate de calcat, calandrat si alte forme de întretinere a îmbracamintei,
- aparate de prajit pâine,
- friteuze,
- masini de macinat cafea,
- filtre de cafea si echipamente de deschis sau sigilat recipiente ori ambalaje,
- cutite electrice,
- aparate de tuns parul,
- uscatoare de par,
- periute de dinti,
- aparate de ras,
- aparate pentru masaj si alte aparate de îngrijire corporala,
- ceasuri desteptatoare,
- ceasuri de mâna si alte echipamente de masurat, indicat sau înregistrat timpul,
- cântare
|
Echipamente informatice si de telecomunicatii: |
- unitati centrale,
- minicalculatoare,
- imprimante,
- calculatoare personale (inclusiv unitate centrala, mouse, monitor si tastatura),
- calculatoare portabile (inclusiv unitate centrala, mouse, monitor si tastatura),
- calculatoare mici portabile (calculatoare foarte mici, portabile cu ecran sensibil - notebook),
- calculatoare electronice,
- imprimante,
- fotocopiatoare,
- masini de scris electrice si electronice,
- calculatoare de buzunar si de birou,
- alte produse si echipamente de colectat, stocat, prelucrat, prezentat sau comunicat informatii prin mijloace electronice,
- faxuri,
- telexuri,
- telefoane,
- telefoane fara fir,
- telefoane celulare,
- roboti telefonici,
- alte produse sau echipamente de transmis sunete, imagini ori alte informatii prin telecomunicatie
|
Echipamente de larg consum: |
- aparate de radio,
- televizoare,
- camere video,
- aparate video,
- aparate de înalta fidelitate,
- amplificatoare audio,
- instrumente muzicale
|
Unelte electrice si electronice (cu exceptia uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni): |
- masini de gaurit,
- ferastraie,
- masini de cusut,
- echipamente de strunjit, de frezat, de slefuit, de polizat, de taiat cu ferastraul, de taiat, de forfecat, de perforat, de gaurit, de stantat, de faltuit, de îndoit sau destinate altor operatiuni de prelucrare a lemnului, metalului sau altor materiale,
- dispozitive pentru nituit, pentru fixat cu cuie sau pentru însurubat sau de extragere a niturilor, cuielor, suruburilor sau pentru alte utilizari similare,
- dispozitive pentru sudura, pentru lipit sau pentru utilizari similare,
- echipamente de pulverizat, de împrastiat, de dispersat sau alte operatiuni de tratare a substantelor lichide sau gazoase prin alte mijloace,
- unelte de tuns iarba sau pentru alte activitati de gradinarit
|
Echipamente de iluminat: |
- aparate de iluminat pentru lampi fluorescente, cu exceptia aparatelor casnice de iluminat,
- lampi fluorescente drepte,
- lampi fluorescente compacte,
- lampi cu descarcare în gaze de înalta intensitate, inclusiv lampi cu vapori de sodiu la înalta presiune si lampi cu halogenuri metalice, lampi cu vapori de sodiu la joasa presiune,
- alte materiale de iluminat sau echipamente de difuzat ori controlat lumina, cu exceptia becurilor cu filament
|
Jucarii, echipamente sportive si de agrement: |
- trenuri electrice sau masini de cursa în miniatura,
- console portabile de jocuri video,
- jocuri video
|
Mai multe informatii se pot gasi pe www.deseurielectrice.ro, site special creat de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile pentru aceasta campanie.
Serviciul Relatii Publice al Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile
15.04.2008
COMUNICAT DE PRESA
- Mai sunt 4 zile pana la data de 19 aprilie, ziua in care va demara, la nivel national, campania de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice de la populatie;
- www.deseurielectrice.ro – site-ul dedicat zilei de 19 aprilie 2008.
Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile pune la dispozitia tuturor celor interesati, atat cetateni cat si autoritati publice, site-ul special creat pentru cea de-a doua editie a campaniei de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice - “Marea Debarasare”, ce se va desfasura in data de 19 aprilie 2008.
Site-ul www.deseurielectrice.ro cuprinde informatii utile pentru cetateni, scenariul zilei de 19 aprilie 2008, ghidul primariilor, precum si lista oraselor participante la aceasta campanie.
Totodata, prin intermediul paginii web romanii de pretutindeni pot transmite observatii si propuneri cu privire la 19 aprilie 2008 sau opinia lor in legatura cu initiativa MMDD. Site-ul ofera, de asemenea, informatii utile legate de cadrul legal care reglementeaza capitolul deseuri electrice si electronice, organizatiile colective constituite la nivel national (ECOTIC, RoRec, RECOLAMP si ENVIRON), centrele de colectare functionale din Romania, dar si reciclatorii autorizati. Pentru reprezentantii presei exista o rubrica speciala – “Comunicate de presa”, prin care sunt informati cu privire la actiunile pe care MMDD le intreprinde pentru aceasta campanie si pentru ziua de 19 aprilie 2008.
In cadrul campaniei „Marea Debarasare” ce se va desfasura in aceasta sambata, populatia va depozita aparatura si electrocasnicele vechi in fata blocului sau a casei, urmand ca primariile, prin agentii de salubritate (sau companii private care au contract cu primariile) sa le colecteze si sa le transporte la punctele de colectare special amenajate pentru DEEE (conform HG 448/2005), iar producatorii (prin cele 4 organizaţii colective) le vor prelua de la aceste puncte municipale sau judeţene pana la firmele de tratare/reciclare.
“Marea Debarasare” – editia II
Pregatirile pentru Ziua de 19 aprilie intra in linie dreapta!
- 110 primarii au fost contactate si informate cu privire la scenariul zilei de 19 aprilie 2008
- MMDD raspunde prin intermediul Directiei de Deseuri si a Serviciului Relatii Publice tuturor intrebarilor din teritoriu, dar si din Capitala
Mai sunt 5 zile zile pana la data de 19 aprilie, ziua in care va demara, la nivel national, campania de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice de la populatie. Actiunea initiata de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile face parte din eforturile MMDD de colectare a acestor tipuri de deseuri din Romania, dar si de atingere a tintelor de colectare pe cap de locuitor. La acest eveniment vor participa toate orasele din Romania, cu peste 20.000 locuitori, primariile de sector din municipiul Bucuresti, firmele de salubritate, organizatiile colective ECOTIC, RoRec, RECOLAMP si ENVIRON, Agentiile regionale si locale pentru Protectia Mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si cetatenii. Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile va coordona aceasta campanie, al carei succes depinde in mare masura si de informarea populatiei. Astfel, cetatenii trebuie sa stie ca sambata, 19 aprilie 2008 pot sa renunte la aparaturile electrice si electronice nefunctionale, invechite, si poluante din locuinta fiecaruia.
Care sunt pasii practici ai acestei zile?
- Pasul 1: Populatia scoate deseurile in fata casei sau in fata blocului
- Pasul 2: Primariile, prin agentii de salubritate (sau companii private care au contract cu primariile) vor colecta toate deseurile scoase in strada
- Pasul 3: Deseurile eletrice si electronice vor fi transportate la punctele de colectare special amenajate pentru DEEE (conform HG 448/2005).
- Pasul 4: De aici producatorii le vor prelua si le vor transporta pana la firmele de tratare/reciclare.
Ministrul Attila KORODI a declarat ca „este multumit de felul in care decurg pregatirile pentru cea de-a doua editie a campaniei Marea Debarasare, inclusiv in ceea ce priveste procesul de informare al populatiei, demers esential in aceasta actiune”. In ceea ce ii priveste pe romani, ministrul Mediului a subliniat ca „este sigur ca ziua de 19 arpilie va fi un bun prilej pentru cetateni de a se debarasa de tot ceea ce nu le mai este de folos in gospodariile lor, fie ele frigidere, masini de spalat, televizoare sau chiar becuri ce nu mai pot fi utilizate. Acesta este si sensul acestei campanii, de a forma o obisnuinta a romanului in a renunta la echipamentele electrice si electronice nefunctionale si de a determina autoritatile locale sa-si respecte obligatiile legale de colectare.”
Reamintim ca Ministerul Mediului a creat cadrul legislativ si a pus la dispozitie parghiile necesare pentru ca producatorii si administratia sa acopere intregul ciclu de colectare, tratare, reciclare si valorificare a deseurilor de electrice si electronice. Totodata, la nivel national, exista 182 de puncte de colectare functionale.
Serviciul Relatii Publice al Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile
..................................................................................................................................................................................................
Managementul deseurilor de ambalaje – obiectiv distinct in cadrul Capitolului 22 – Mediu – constituie o problema prioritara la care Romania trebuie sa gaseasca solutii de rezolvare fezabile si eficiente, in conformitate cu cerintele Uniunii Europene.
In cadrul asistentei de preaderare pe care statele Uniunii Europene le acorda Romaniei, Guvernul Regatului Olandei finanteaza proiectul « sistem de valorificare si reciclare pentru ambalaje si deseuri de ambalaje ». Proiectul este derulat de un consortiu de firme olandeze, format din firmele Ameco Environmental Services, Utrecht, Witteveen + Bos, Deventer, Meurs Uitvoeringsmanagement, Woerden si MKB cluster, Haga. Partenerul roman al consortiului olandez este Agraro Consult, Bucuresti.
Proiectul are patru componente, si anume :
- Infiintarea unei organizatii non-profit responsabila cu realizarea unor tinte privind recuperarea si reciclarea din Directiva Uniunii Europene 94/62 privind ambalajele si deseurile de ambalaje ;
- Masuri elaborate si implementate in scopul prevenirii producerii de ambalaje, generarii de deseuri de ambalaje si reducerii la minimum a consumului de ambalaje ;
- Sistem de colectare si reciclare a deseurilor de ambalaje, elaborat si implementat la scara pilot ;
- Elaborarea si implementarea unei strategii de informare a partilor relevante identificate(implicate privind continutul si efectele implementarii directivei.
Ghidul de prevenire a generarii de deseuri de ambalaje este rezultatul componentei 2 a proiectului.
Ghidul are 5 parti distincte, care pot fi prezentate intr-un singur document sau pot fi prezentate separat. Ordinea propusa de echipa de consultanti olandezi pentru aceste documente in cadrul ghidului este urmatoarea :
- Prevenirea producerii deseurilor de ambalaje-textul propriu-zis.
- Autotestare-este cazul sa intreprindeti ceva ?
- Linkurile catre diverse organizatii de profil in domeniu din Romania si din alte tari.
- Scrisoarea standard pentru furnizori, inclusiv anexa cu sumarul prevederilor legale nationale privind ambalajele si deseurile de ambalaje.
- Workshop pentru prevenirea producerii de deseuri de ambalaje.
Consideratii cu privire la ambalaje si gestionarea acestora. Postutilizare
Eticheta ecologica |